Cod galben de viitură în 17 bazine hidrografice

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 27-05-2023 13:13
Actualizat: 27-05-2023 13:45

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de viitură în 17 bazine hidrografice.

Specialiștii INHGA a instituit Cod Galben de viitură, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, conform Mediafax.

Acesta este valabil începând de sâmbătă de la ora 13:00, până la miezul nopții.

În acest context, sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție pe unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.

Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, în județele: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Argeș, Olt, Sibiu, Vâlcea, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Brașov, Covasna, Buzău, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Constanța și Tulcea.

Hidrologii spun că acestea se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 27 mai ora 16:00 – 27 mai ora 22:00, pe unele râuri din judeţele Caraş Severin, Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.