Cod portocaliu de averse și vijelie în 3 judeţe

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 29-05-2023 15:22

Meteorologii au emis, luni, avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse, vijelie şi descărcări electrice, valabile în localităţi din Transilvania, Crişana şi Dobrogea, în ora următoare, conform Agerpres.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 15:50, se vor semnala averse torenţiale (ce vor acumula peste 35 - 40 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni în judeţul Constanţa (în: Cobadin, Ostrov, Băneasa, Rasova, Lipniţa, Independenţa, Oltina, Aliman, Deleni, Adamclisi, Dobromir, Ion Corvin, Cerchezu şi Dumbrăveni).

Avertizarea meteo se menține până la ora 16:00 în judeţele Arad (la: Gurahonţ, Almaş, Bârzava, Tauţ, Petriş, Chisindia, Brazii şi Şilindia) şi Hunedoara (în localitatea Vaţa de Jos).

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.