Nicholas David Ionel s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Vicenza

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 31-05-2023 00:02

Tenismanul român Nicholas David Ionel s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Vicenza (Italia), dotat cu premii totale de 73.000 de euro, după ce l-a învins pe bosniacul Nerman Fatic, cu 6-4, 6-4.

Ionel (20 ani, 196 ATP) a obţinut victoria după o oră şi 42 de minute în faţa lui Fatic (28 ani, 278 ATP), venit din calificări.

Românul, care şi-a asigurat un cec de 1.165 de euro şi 7 puncte ATP, va juca în optimi contra principalului favorit, italianul Francesco Passaro (22 ani, 128 ATP).

Ionel şi Passaro s-au mai întâlnit o singură dată, în 2022, la Milano (challenger), în primul tur, italianul câştigând cu 6-0, 6-4.