Surpriză în SUA! Fostul vicepreşedinte republican Mike Pence se pregăteşte să intre în cursa prezidenţială (surse)

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 31-05-2023 23:00

Surpriză în SUA! Fostul vicepreşedinte republican Mike Pence se pregăteşte să intre în cursa prezidenţială (surse)

Fostul vicepreşedinte republican Mike Pence se pregăteşte să intre pe 7 iunie în cursa alegerilor prezidenţiale din 2024, candidând astfel împotriva fostului său şef, au indicat miercuri pentru Reuters două surse informate.

Pence îşi va lansa campania cu un video şi un discurs în statul Iowa, au menţionat sursele

După ce a fost alături de fostul preşedinte Donald Trump în timpul mandatului său la Casa Albă, Mike Pence a început să se distanţeze de acesta, după înfrângerea din alegerile prezidenţiale din 2020, afirmând că i-a pus în pericol familia prin încurajarea manifestanţilor care au luat cu asalt Capitoliul, pe 6 ianuarie 2021, aminteşte Reuters.