Alex Chipciu rămâne la Universitatea Cluj: jucătorul dorit de FCSB nu va mai ajunge la echipa condusă de Gigi Becali

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 01-06-2023 17:31

Universitatea Cluj a anunțat că a ajuns joi la o înțelegere privind prelungirea contractului cu Alex Chipciu.

„Căpitanul a semnat! Chipciu, un nou sezon în alb și negru”, a anunțat joi clubul.

Alex Chipciu a ajuns la FC Universitatea Cluj în vara anului trecut. El a fost căpitanul echipei, iar experiența sa a jucat un rol important în locul 10 ocupat de „U” la finalul sezonului din Superliga, dar și în parcursul excelent din Cupa României, arată reprezentanții U Cluj.

Alex Chipciu a strâns 39 de meciuri în tricoul Universității, a marcat două goluri și a oferit două pase decisive.

„Prima reușită pentru a venit împotriva celor de la FC Hermannstadt în sferturile Cupei României, când era condusă cu 1-0. Acel gol a pus bazele revenirii și calificării în semifinalele Cupei”, arată reprezentanții clubului.