Florin Piersic, paralelă între Elena Ceaușescu și Victor Ponta /FOTO

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 02-06-2023 23:41

Actrița Iulia Popovici a reacționat furibund la adresa lui Florin Piersic, când acesta a purtat un dialog cu un om al străzii, considerat de unele persoane ca fiind inadecvat.

Iulia Popovici a publicat o presupusă telegramă trimisă de Florin Piersic către Elena Ceaușescu dar actorul clujean susține însă că nu a scris așa ceva niciodată și a făcut o paralelă între telegrama către Elena Ceaușescu și o presupusă scrisoare pe care ar fi trimis-o către Victor Ponta care ocupa funcția de premier în perioada aceea.

Mesajul lui Florin Piersic a fost făcut public de Vlad Zamfirescu, directorul Teatrului Bulandra, pe pagina sa de Facebook.

”Mi s-a comunicat și acest comentariu și am văzut telegrama cu pricina. Bănuiesc că cineva din apropierea mea, poate chiar din familie mea, a scris acea telegramă în numele meu, eu fiind probabil într-o perioadă când eram cumva în dizgrație. Vorbele nu seamănă cu felul meu de a scrie.

Așa s-a întâmplat ani de zile mai târziu, când a apărut publicată o scrisoare pe care i-aș fi trimis-o eu lui Victor Ponta în vremea când era Prim Ministru. Chiar dumnealui mi-a comunicat atunci, că din felul exprimării și-a dat seama că nu avea nimic de a face cu publicarea respectivă. Îți mulțumesc pentru mesajul tău!”, a fost comentariul lăsat de Florin Piersic pe pagina de Facebook a actorului Vlad Zamfirescu.