Negoiță respinge suspiciunile ANI: 'O fumigenă, nu are nicio fărâmă de adevăr'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 08-06-2023 09:30
Actualizat: 08-06-2023 10:31

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat joi, la Digi24, că acuzațiile pe care i le aduce ANI sunt „fumigene” și a dat asigurări că nu le-a încredințat contracte publice membrilor familiei sale.

„Daca exista vreo suspiciune, foarte bine, sa se verifice. Eu va asigur ca nu exista nimic, absolut nimic de genul acesta. Este o fumigena ca Negoita da contracte familiei. Este aberant, nu are nicio farama de adevar”, a spus edilul.

Întrebat și despre acuzația de fals în declarații, el a răspuns râzând: „Cum să le declar (contractele) daca nu am facut? Sa declar ceva ce nu am facut?”.

„Ce mi se pare foarte trist este ca acum cineva zice ca este o suspiciune si 'Uite ce a facut Negoita', iar la finalul anchetei nu va mai scrie nimeni  cand se va demonstra ca nu a fost nimic. Zece ani de zile am fost cercetat ca sunt cel mai mare evazionist al tarii, au curs tone de cerneala, iar cand s-a clasat nu a mai scris nimeni nimic”, a adăugat Negoiță.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție și îl acuză de fapte de corupție pe Robert Negoiță.

Conform ANI, în perioada exercitării de către Negoiță a mandatelor 2016 – 2020 și 2020 – 2024, societăți la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară au încheiat contracte cu societăți comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului dețin diferite funcții și calități.