FOTO | Vești triste pentru românii din Canada: A ars biserica celei mai vechi parohii ortodoxe de pe continentul american

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 08-06-2023 23:50
Actualizat: 08-06-2023 23:52

Biserica istorică a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Boian (Willingdon), Alberta, a ars complet. Parohia ortodoxă română din Boian, Canada, a fost înființată în mod oficial în 1902.

Episcopul Canadei cheamă credincioșii români la rugăciune după ce biserica istorică a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Boian / Willingdon, Alberta, a ars complet marți seara. La Boian se găsește cea mai veche comunitate ortodoxă românească de pe pământ american, notează basilica.ro.

„O veste tristă pentru comunitatea din Boian și pentru Episcopia Ortodoxă Română a Canadei”, a transmis Preasfințitul Părinte Ioan Casian pe Facebook.

„O să vă rog să pomeniți în rugăciune pe Părintele Mircea Panciuk, Părintele Gheorghe Petrovan și comunitatea din Boian”, anunță pe Facebook Episcopia Ortodoxă Română a Canadei.

Comunitatea din Boian se pregătea ca în weekend să organizeze festivitatea de adio pentru ieșirea la pensie unui preot. De asemenea, la sfârșitul lunii iulie, comunitatea urma să sărbătorească 125 de ani de sosirea primilor români în Boian.

Biserica a ars complet.

Parohia ortodoxă română din Boian, Canada, a fost înființată în mod oficial în 1902.