Eroare într-o sală de operație: Patru persoane în vârstă și-au pierdut vederea la câte un ochi, în aceeași zi

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-06-2023 07:40

Patru persoane în vârstă și-au pierdut vederea la câte un ochi, în aceeași zi, la spitalul din Spoleto, provincia Perugia, regiunea Umbria, Italia, din cauza unei greșeli în sala de operație.

Toți patru trebuiau supuși unei simple operații de cataractă, toți aveau între 70 și 80 de ani. Tuturor - un bărbat și trei femei - le-a fost injectată o soluție de bicarbonat de sodiu de 8,4% în locul soluției saline pentru uz oftalmologic, relatează Il Messaggero.

Pentru greșeală s-a declanșat o anchetă a Curții de Conturi din Umbria, care a certificat, după despăgubirile plătite de spital, câți bani vor trebui să restituie asistentele investigate. Între timp, asistentele, care lucrează încă în spital, și alți doi angajați au plătit cu o sancțiune disciplinară: o zi de suspendare și salariu redus pentru acea zi.

Acum, pentru unul dintre aceste patru cazuri, în care o femeie care avea 74 de ani la momentul respectiv și-a pierdut vederea la ochiul drept, Curtea de Conturi a cerut regiunii Umbria să plătească 135.000 de euro drept despăgubiri.

Cea de-a cincea pacientă înscrisă pe listă în acea dimineață pentru o operație de rutină de cataractă și-a salvat vederea pentru că, din întâmplare, cineva a observat greșeala.

Pacienții, scrie Parchetul din Umbria în actul de sesizare, și-au pierdut vederea la un ochi "ca urmare a comportamentului ilicit...".