Cornea şi Oswald, învinşi în finala probei de dublu la Heilbronn

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 11-06-2023 21:59

Cornea şi Oswald, învinşi în finala probei de dublu la Heilbronn.

Perechea româno-austriacă Victor Vlad Cornea/Philipp Oswald a fost învinsă de cuplul german Constantin Frantzen/Hendrik Jebens, cu 7-6 (9/7), 6-4, duminică, în finala probei de de dublu din cadrul turneului challenger de tenis de la Heilbronn (Germania), dotat cu premii totale de 145.000 de euro.

Favoriţii numărul trei s-au înclinat după o oră şi 36 de minute, fără a reuşi să îşi creeze măcar o minge de break.

Cornea şi partenerul său au ratat o minge de set în tiebreak-ul primului act.

Cornea şi Oswald s-au ales cu un cec de 4.903 de euro şi 75 de puncte ATP la dublu.

În martie, Cornea a mai pierdut o finală în faţa germanilor Frantzen/Jebens, la Biel, unde l-a avut ca partener pe croatul Franko Skugor.