Butoanele secrete de pe telecomanda mașinii: majoritatea nu le folosesc, deși ar fi de mare ajutor

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 12-06-2023 17:56

Majoritatea șoferilor folosesc butoanele de pe cheile mașinilor doar nivel basic: închidere, deschidere sau închidere/deschidere portbagaj. Combinațiile celor trei butoane aflate pe cheile mașinilor au multe alte funcționalități, pe care mulți dintre noi nu le utilizăm.

De exemplu, dacă ții apăsat butonul de deblocare a mașinii de pe chei, timp de câteva secunde, vei deschide simultan toate geamurile. O facilitate care te ajută mai ales pe timp de vară, atunci când vrei să aeriseşti maşina înainte de a pleca la drum, informează România TV.

De asemenea, dacă apeși butonul de închidere a mașinii timp de cinci secunde, toate geamurile se vor închide. Mai mult, dacă apeși simultan butonul de blocare a mașinii și butonul de deblocare vei avea obţine un efect interesant, în sensul că se va debloca doar uşa şoferului.

Specialiştii avertizează, însă, că este recomandat ca toate cheile maşinii să fie protejate de folii de aluminiu, pentru a nu da posibilitatea hoţilor de a „fura” undele electromagnetice emise de chei. Semnalul poate fi replicat, iar pentru a evita acest lucru, folia de aluminiu este o soluţie eficientă, funcţionând ca o barieră protectoare.