Antrenorul Jorge Jesus pleacă de la Fenerbahce Istanbul

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 12-06-2023 10:02

Antrenorul portughez Jorge Jesus a anunţat, duminică seară, că va pleca de la echipa turcă Fenerbahce, după ce nu a reuşit să câştige campionatul Turciei, potrivit news.ro

"Începând din această zi, nu mai sunt antrenorul echipei Fenerbahce", a declarat portughezul, după ce echipa sa a câştigat Cupa Turciei în faţa formaţiei Başakşehir (2-0).

Antrenorul, triplu câştigător al campionatului portughez cu Benfica Lisabona şi al Copa Libertadores 2019 cu clubul brazilian Flamengo, a condus Fenerbahçe la primul trofeu din ultimii nouă ani.

Cu toate acestea, clubul din Istanbul, care a terminat pe locul al doilea în Süper Lig în acest sezon, în spatele marii rivale Galatasaray, nu a mai câştigat campionatul turc din 2014.