Uruguay a învins Italia, scor 1-0, şi a câştigat Campionatul Mondial U-20

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 12-06-2023 11:40

Naţionala de fotbal U-20 a Uruguayului a devenit, duminică seară, campioană mondială U-20, după ce a învins Italia, scor 1-0, pe Estadio Diego Maradona din La Plata, potrivit news.ro

După ce a eşuat în finală în faţa Argentinei (1-2) în 1997 şi a Franţei (1-4 la penaltiuri) în 2013, cea de-a treia încercare s-a dovedit a fi cea norocoasă pentru Uruguay, condusă de căpitanul Fabricio Diaz.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Luciano Rodriguez (min. 86) şi validat după lungi minute de consultare a VAR.

"Uruguay campioană! Felicitări jucătorilor, staff-ului tehnic şi tuturor celor care au făcut posibil acest vis", a scris pe Twitter preşedintele Uruguayului, Luis Lacalle Pou.