Preşedintele Iranului a plecat spre Venezuela, într-un turneu care mai include Cuba şi Nicaragua

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-06-2023 13:44

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a plecat luni spre Venezuela, unde va fi primit de omologul său Nicolas Maduro, în prima sa oprire dintr-un turneu în America Latină care mai include vizite în Cuba şi Nicaragua, informează agenţia EFE.

"Poziţia noastră comună cu aceste trei ţări este opoziţia faţă de sistemul hegemonic şi unilateral", a declarat Raisi, cu referire la Statele Unite, cu puţin timp înainte de plecare, potrivit agenţiei de presă Mehr.

Liderul iranian a descris relaţiile cu Caracas, Havana şi Managua ca fiind "strategice" şi a spus că vizita va reprezenta un "punct de cotitură" în aprofundarea legăturilor, potrivit Agerpres.

Pe timpul celor cinci zile ale vizitei, Raisi va fi însoţit de o amplă delegaţie politică, economică şi ştiinţifică.

Aceasta este prima călătorie a lui Raisi în America Latină de la preluarea mandatului în august 2021. Până acum, el s-a concentrat pe vizite în regiune pentru a consolida relaţiile cu vecinii Iranului.

În plus, el a călătorit de asemenea în Rusia în ianuarie 2022 pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin şi a participat la Adunarea Generală a ONU de la New York.

Iranul are legături strânse cu Venezuela, Nicaragua şi Cuba, cimentate de opoziţia lor reciprocă faţă de SUA.

În ultimii ani, Iranul a devenit unul dintre principalii aliaţi ai guvernului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în special din 2020, când Venezuela s-a confruntat cu o penurie de benzină, iar Caracas a apelat la Teheran pentru combustibil.