Accident grav pe DN 7: Trei persoane au fost rănite

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 12-06-2023 20:26

Trei persoane au fost rănite, luni seară, într-un accident pe DN 7, în judeţul Argeş, traficul la Morăreşti fiind blocat complet.

Echipaje de Poliţie şi pompieri intervin, luni seară, pe DN 7, în judeţul Argeş, la un accident rutier produs între un TIR şi un autoturism, conform News.ro.

”Din primele date, 3 persoane ar fi suferit leziuni. Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş sunt la faţa locului, pentru efectuarea cercetării locului faptei şi degajarea cât mai rapidă a părţii carosabile şi reluarea traficului rutier”, a transmis IPJ Argeş.

La rândul lor, reprezentanţii Centrului Infotrafic au precizat că accidentul a avut loc în localitatea Morăreşti.

”Circulaţia rutieră este blocat pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea”, a transmis Centrul Infotrafic.