Poliţia austriacă a dejucat un atac islamist împotriva Marşului LGBT de la Viena

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 19-06-2023 05:00
Actualizat: 19-06-2023 07:51

Poliţia austriacă a arestat trei tineri, dintre care unul în vârstă de 14 ani, suspectându-i că ar fi planificat un atac împotriva paradei LGBT din Marşul Mândriei de la Viena, care a reunit sâmbătă sute de mii de persoane în capitala austriacă, transmit AFP şi DPA, citând surse ale poliţiei, conform Agerpres.

Cei trei, de 14, 17 şi 20 de ani, suspectaţi de a fi simpatizanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic, au fost arestaţi înainte de începerea paradei, potrivit şefului agenţiei austriece de informaţii, Omar Haijawi-Pirchner.

El a spus că nu a existat nicio ameninţare la adresa celor care au participat sâmbătă la Marşul Mândriei în centrul Vienei.

"Ei au distribuit conţinut extremist pe internet. În acest context, suspecţii s-au concentrat asupra Pride Parade ca ţintă potenţială", a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat.

În cursul arestărilor de sâmbătă, autorităţile au descoperit arme (între care săbii, stele ninja, cuţite) şi alte probe împotriva acestor trei tineri austrieci de origine cecenă şi bosniacă. Unul dintre ei era deja cunoscut de poliţie. Cei trei plănuiau să folosească "arme albe sau vehicule" în timpul paradei, a declarat poliţia.

Aproximativ 300.000 de persoane au luat parte la această paradă în sprijinul drepturilor persoanelor LGBT+.

În noiembrie 2020, un simpatizant al Statului Islamic a deschis focul în centrul Vienei, omorând patru persoane şi rănind alte 23 înainte de a fi împuşcat mortal de forţele de ordine, în primul atac jihadist în Austria.