Rusia avertizează asupra riscului de boli transmise de țânțari după inundațiile din Ucraina

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-06-2023 08:31
Actualizat: 20-06-2023 09:21

Ministerul rus al Apărării a declarat luni că inundațiile din regiunea Herson după spargerea uriașului baraj Kahovka din Ucraina ar putea duce la apariția unor boli transmise de țânțari, cum ar fi infecţia cu virusul West Nile, scrie Rador.

Forțele ruse controlează parțial regiunea de sud a Hersonului, pe care Ucraina a promis că o va relua în timpul contraofensivei.

Barajul hidrocentralei Kahovka, situat într-o zonă aflată sub control rus în regiunea Herson (sudul Ucrainei), a fost distrus pe 6 iunie. Sute de kilometri pătraţi în aval au fost inundaţi, forţând evacuarea a mii de locuitori şi stârnind temeri atât cu privire o catastrofă umanitară, dar şi de mediu.

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de distrugerea barajului, dar mulţi analişti militari sunt de părere că dezastrul favorizează militar Moscova.