Asiguratorii din România se plâng de efectul devastator al schimbărilor climatice deși în trei ani au despăgubit numai 14.000 de cazuri

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-06-2023 11:20
Actualizat: 20-06-2023 12:24

Asigurătorii membri ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare – Reasigurare din România (UNSAR) au achitat în perioada 2019-2022, doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni, despăgubiri în valoare de peste 46 mil. lei, în baza asigurărilor facultative de locuinţe.

Conform analizei realizate la nivelul asociaţiei, această sumă a fost plătită pentru aproape 14.000 dosare de daună.

Dintre acestea, numai anul trecut au fost achitate despăgubiri pentru 3.540 de cazuri. „Furtunile, amplificate de schimbările climatice, au devenit din ce în ce mai prezente în viaţa noastră, iar urmările acestora nu se lasă aşteptate. Acum poate ar fi momentul pentru a ne informa despre cea mai bună soluţie de protecţie financiară - poliţa de asigurare - astfel încât fiecare dintre noi să fie sigur acasă alături de cei dragi”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general UNSAR, citat de Ziarul Financiar.

Astfel de fenomene naturale, care produc pagube semnificative, au devenit din ce în ce mai des întâlnite în România, ceea ce se reflectă şi în atenţia pe care românii încep să o acorde asigurărilor facultative de locuinţe.

De altfel, conform unui studiu sociologic realizat anul trecut la solicitarea UNSAR, una dintre principalele temeri ale românilor care vizează locuinţele este inclusiv riscul unor fenomene naturale extreme, cauzate de schimbările climatice.