Coaliția PSD-PNL începe tăierea pensiilor speciale cu parlamentarii

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-06-2023 15:00

Propunerea legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, inițiată de liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, va fi dezbătută joi „în procedură de urgență” în comisiile parlamentare privint Statutul parlamentarilor, au decis marți membrii Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Comisiile se vor pronunța în aceeași zi pe marginea proiectului  de lege. Surse din coaliție au declarat pentru Știripesurse.ro că pentru adoptarea legii se va organiza lunea viitoare o ședință de plen reunit a Parlamentului.

După eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, comisiile de specialitate din Camera Deputaților se vor apleca asupra celorlalte pensii ocupaționale, unde coaliția ar dori un vot final cel târziu peste două săptămâni.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a depus pe 6 iunie, în Parlament, o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Este un gest normal să îţi elimini propriile privilegii ca să ai autoritatea morală să discuţi despre veniturile altor categorii care trebuie să aibă aceeaşi soartă. Din motive ştiute doar de cei care au făcut PNRR-ul, pensiile speciale ale parlamentarilor erau ocolite de reforma pensiilor speciale, însă toată societatea aşteaptă acest lucru din partea politicienilor. Am avut discuţii cu mulţi dintre colegi, dar mai ales cu oamenii care ne-au dat votul, iar concluzia e simplă: nu mai e timp de scuze sau acuze. Este timpul pentru vot! Eliminarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor este o prioritate”, anunța Alfred Simonis pe Facebook.