Blinken face declarația care rupe lupta pentru șefia NATO: Nu facem presiuni, ne consultăm

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-06-2023 23:45

Statele Unite nu promovează un candidat anume pentru a conduce NATO, a declarat marți secretarul de stat Antony Blinken, întrebat despre conducerea alianței militare transatlantice, scrie Mediafax.

"Nu facem presiuni, nu promovăm niciun candidat anume. Ne consultăm foarte îndeaproape cu aliații și partenerii noștri pentru a determina unde vrem să mergem cu NATO și cu conducerea sa", a declarat Blinken în cadrul unei conferințe de presă alături de ministrul britanic de externe James Cleverly, la Londra, conform The Guardian.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că și-ar dori să fie următorul secretar general al NATO.

În „culise” se crede însă că președintele Franței, Emmanuel Macron, consideră că șeful NATO trebuie să provină dintr-un stat membru al UE.