Scene de groază pe litoral: O femeie a sărit de la etajul opt al unui hotel din Mamaia

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 21-06-2023 09:09

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce o femeie de 48 de ani a căzut de la etajul opt al unui hotel din Mamaia şi a murit. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii din Mamaia au fost sesizaţi miercuri, în jurul orei 04.00, cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul opt al unui hotel din staţiunea Mamaia, scrie News.ro.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, de 48 de ani. La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, care au constatat decesul femeii”, a transmis IPJ Constanţa.

Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările în acest caz.