Ambarcațiune scufundată de balene în Pacific

Autor: George Traicu
Publicat: 23-06-2023 05:30

Opt danezi au fost salvaţi după coliziunea ambarcaţiunii pe care se aflau cu una sau două balene în Oceanul Pacific, între Peru şi Polinezia Franceză, au anunţat joi Forţele Armate daneze, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.


După ce au abandonat ambarcaţiunea care s-a răsturnat în urma impactului, cei opt membri ai echipajului s-au refugiat pe o barcă pneumatică şi au cerut ajutor printr-un telefon prin satelit.

Centrul Danez de Coordonare şi Salvare (JRCC) a fost contactat de tatăl uneia dintre tinerele femei aflate pe barcă.

Tânăra a reuşit să-şi contacteze tatăl "de pe un telefon prin satelit Iridium, prin care l-a anunţat că ambarcaţiunea cu pânze s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu una sau două balene", potrivit unui comunicat al Apărării daneze.

Barca pneumatică se afla undeva în Oceanul Pacific, între Peru şi Polinezia Franceză, când au fost reperaţi.

După ce au fost găsiţi de o navă de pescuit, cele opt persoane au fost transferate pe nava-container Mathilde Schulte, sub pavilion singaporez, care se afla la circa 10 ore distanţă de locul coliziunii.

Ei se află acum în drum spre Papeete, în Polinezia Franceză, se arată în comunicat.

Potrivit site-ului de monitorizare maritimă Vessel Finder, nava-container va ajunge în acest port pe 26 iunie.