Barbora Krejcikova s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Birmingham

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 24-06-2023 11:03

Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova (12 WTA, principala favorită) s-a calificat vineri seara în semifinalele turneului WTA 250 de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 259.203 euro, după ce a învins-o, în sferturile de finală, în două seturi, 6-3, 6-2, pe compatrioata sa, Linda Fruhvirtova (57 WTA).

Krejcikova şi-a adjudecat victoria după o oră şi 15 minute de joc, şi o va întâlni, în penultimul act, pe chinezoiaca Lin Zhu (39 WTA).

Rezultate de vineri din sferturi:
Barbora Krejcikova (Cehia/N.1) - Linda Fruhvirtova (Cehia) 6-3, 6-2
Zhu Lin (China) - Rebecca Marino (Canada) 4-6, 6-3, 6-2
Jelena Ostapenko (Letonia/N.2) - Magdalena Frech (Polonia) 4-6, 7-5, 6-2
Anastasia Potapova (Rusia/N.4) - Harriet Dart (Marea Britanie) 4-6, 6-3, 6-4.