Exit-poll alegeri parlamentare Grecia | Naționaliștii 'Spartani' și partidul teocratic ortodox Niki intră în Parlament

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 25-06-2023 19:58

Sondajele la ieșirea de la urne în alegerile din Grecia indică faptul că partidul conservator Noua Democrație (Nea Dimokratia, ND), condus de premierul Kyriakos Mitsotakis, a câștigat detașat, obținând suficiente locuri în parlament pentru a forma un guvern pentru un al doilea mandat de patru ani.

Sondajul estimează că partidul lui Kyriakos Mitsotakis a obținut 40-44% din voturi, principalul său rival, partidul de stânga Syriza, suferind o înfrângere zdrobitoare, cu doar 16-19% din sprijinul preconizat, chiar mai rău decât cei 20% pe care i-a obținut la ultimele alegeri din mai, relatează AP.

Două partide noi în Parlament

Partidul etnonaționalist 'Spartanii' - susținut de fostul membru al Zorilor Aurii Ilias Kasidiaris - va intra pentru prima dată în Parlamentul grec cu aproximativ 4-6%, potrivit sondajului electoral oficial al țării.

Partidul teocratic ortodox grec Niki, susținut de multe dintre comunitățile monahale din Grecia, ar urma, de asemenea, să treacă pentru prima dată pragul electoral (2-4%).

Votul de duminică a avut loc la puțin peste o săptămână după ce o navă de migranți s-a răsturnat și s-a scufundat în largul coastei vestice a Greciei, provocând moartea și dispariția a sute de persoane și punând sub semnul întrebării acțiunile autorităților elene și politica strictă a țării în materie de migrație.

Dar dezastrul, unul dintre cele mai grave din ultimii ani în Marea Mediterană, nu a afectat alegerile, problemele economice interne fiind în prim-planul preocupărilor alegătorilor.

Grecii au mers, duminică, la urne pentru a doua oară în mai puțin de două luni.