Previziuni fierbinți făcute de Stoltenberg și Blinken, după ce Prigojin a atacat Rusia

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 26-06-2023 11:50

Liderii în securitate fac previziuni fierbinți cu privire la soarta Rusiei, după atacul lui Evgheni Prigojin.


Stoltenberg spune că atacarea Ucrainei e o greșeală strategică

Rebeliunea eșuată a grupului de mercenari Wagner demonstrează că Moscova a comis o greșeală strategică prin războiul împotriva Ucrainei și anexarea Crimeei, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

"Evenimentele din weekend sunt o chestiune internă a Rusiei și încă o demonstrație a marii greșeli strategice pe care președintele (Vladimir) Putin a făcut-o prin anexarea ilegală a Crimeei și războiul împotriva Ucrainei", a declarat Stoltenberg în timpul unei vizite în capitala Lituaniei, Vilnius, scrie Mediafax.

Potrivit Reuters, el a adăugat: "Pe măsură ce Rusia își continuă asaltul, este și mai important să continuăm să sprijinim Ucraina".

Blinken mizează pe suspans

Secretarul de stat american, Antony Blinken, consideră că este prea devreme să se ştie cum va evolua criza din Rusia, însă, în opinia sa, acesta nu este sfârşitul problemelor Moscovei, notează Rador. "În urmă cu 16 luni, forţele ruse erau în pragul capitalei ucrainene, Kiev, gândindu-se că vor ocupa oraşul în câteva zile şi vor şterge această ţară de pe hartă. Acum, ei au fost nevoiţi să se concentreze asupra apărării Moscovei - capitala rusă - împotriva mercenarilor creaţi chiar de Putin. Aşadar, acest lucru ridică numeroase întrebări profunde care cred că îşi vor găsi răspuns în zilele şi săptămânile următoare", a declarat Antony Blinken pentru CNN. El a adăugat că evenimentele din ultima săptămână constituie "primele fisuri vizibile în faţada Rusiei".