Clasamentul WTA: Irina Begu se menţine pe locul 29 / Simona Halep a căzut pe poziţia 50

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 26-06-2023 12:46

Irina Begu se menţine pe poziţia 29, cu 1342 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Begu este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia feminină, potrivit news.ro.

Următoarea româncă din clasament este Sorana Cîrstea, aflată pe locul 36, în urcare două locuri, cu 1187 puncte.

Simona Halep, suspendată pentru dopaj, a coborât zece locuri şi este pe 50, cu 1000 puncte.

Ana Bogdan se menţine pe locul 61, cu 902 puncte.

Poloneza Iga Swiatek continuă să fie prima în clasamentul WTA. Numărul 1 mondial din aprilie 2022, Swiatek, în vârstă de 22 de ani şi cu patru turnee de Grand Slam la activ, o devansează în continuare pe belarusa Arina Sabalenka, în timp ce Elena Rîbakina din Kazahstan este pe locul 3.