Doliu în fotbalul mondial: A murit un antrenor legendar - A fost ultimul selecționer care a dus echipa sa națională la un turneu final de Cupă Mondială

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 26-06-2023 17:10
Actualizat: 26-06-2023 17:31

Craig Brown, ultimul selecţioner care a calificat prima reprezentativă a Scoţiei la un turneu final de Cupă Mondială, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 82 de ani, scrie BBC.

Brown a fost cel mai longeviv selecţioner al Scoţiei, fiind pe banca tehnică 70 de meciuri, din 1993 până în 2001, calificând naţionala la EURO 1996 şi CM 1998.

Craig Brown a pregătit echipele Preston North End şi Motherwell, înainte de a-şi încheia cariera la Aberdeen în 2013 şi de a se muta într-o poziţie de conducere la acest din urmă club.

"Din 2010, Craig a îndeplinit rolurile de manager, director şi ambasador la Aberdeen FC", a declarat preşedintele clubului, Aberdeen, Dave Cormack. "Craig a fost un prieten pentru noi toţi, un mentor şi un confident pentru mulţi. El a fost unul dintre acei oameni rari care nu numai că a fost eficient în ceea ce a făcut, dar a fost iubit de toţi cei care l-au cunoscut. Un domn care şi-a iubit familia, prietenii şi fotbalul", a adăugat acesta.

În tinereţe, Brown a fost jucător la echipele Dundee United şi Falkirk.

La cârma naţionalei Scoţiei, el a obţinut 32 de victorii, 18 remize şi 20 de înfrângeri.