Sondaj în Republica Moldova. Maia Sandu rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor de peste Prut

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 27-06-2023 13:19

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor de peste Prut. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de Comunitatea WatchDog.MD.

Șeful statului moldovean este susținut de 30,1% din respondenți. Pe locul II s-a clasat Igor Dodon cu 5,4%, fiind urmat de Ilan Șor cu 4,1%.

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale anticipate, Maia Sandu ar acumula 46,5% din numărul respondenților deciși, iar Igor Dodon – 17,4%.

Sondajul a fost realizat în perioada 10-19 iunie pe un eșantion de 1121 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3%.