Klaus Iohannis i-a numit în funcție pe adjuncţii la PICCJ, DNA şi DIICOT

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 28-06-2023 17:00
Actualizat: 28-06-2023 20:24

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de numire în funcţiile de adjunct la PICCJ, DNA şi DIICOT.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a numit pe:

  1. Aurel-Sebastian Vălean în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pe o perioadă de 3 ani
  2. Nicolae-Andrei Solomon în funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pe o perioadă de 3 ani
  3. Silviu-Paul Dumitriu în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - pe o perioadă de 3 ani
  4. Tatiana Toader în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
  5. Claudia-Ionela Curelaru în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - pe o perioadă de 3 ani.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi ca urmare a pensionării.

Astfel, au fost eliberaţi din funcţie: Duţoiu Gheorghe - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, delegat în funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal; Ursache Ioana - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezent delegată în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei resurse umane şi documentare din cadrul acestei unităţi de parchet; Irimieş Corina Mihaela - procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul teritorial Cluj; Bobe Claudia - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.