Vizibilitate redusă din cauza ceții pe Autostrada București-Pitești

Autor: George Traicu
Publicat: 29-06-2023 07:26

Vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, joi dimineața, pe un tronson al Autostrăzii București-Pitești, notează Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi dimineața, pe autostrada A1 București - Pitești traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea sub 200 de metri.

Este afectat tronsonul kilometric 86 – 90, între localitățile Teiu și Căteasca, județul Argeș, unde carosabilul este parțial umed.

Pe autostrada A2 București – Constanța, dar și pe autostrada A3 București-Brașov se circulă fără restricții, carosabilul fiind umed pe alocuri.

Polițiștii recomandă șoferilor rularea cu viteza adaptată condițiilor de trafic, creșterea distanţei de siguranță între autovehicule și folosirea corespunzătoare a luminilor din dotare.