Sorin Grindeanu anunţă că există un câştigător pentru proiectarea ultimului dintre cele 4 loturi ale drumului de mare viteză Filiaşi - Lugoj

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 29-06-2023 15:13


Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că a fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea ultimului dintre cele 4 Loturi ale Drumului de mare viteză Filiaşi - Lugoj (230 km). Acesta a mai precizat că valoarea contractului este de 22,9 milioane lei, fără TVA, şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile, potrivit news.ro.

„Contractul pentru proiectarea ultimului dintre cele 4 Loturi ale Drumului de mare viteză Filiaşi - Lugoj (230 km) are câştigător! Asocierea de proiectanţi români are la dispoziţie 22 de luni (de la semnarea contractului) pentru finalizarea studiului de fezabilitate necesar construirii Lotului Domaşnea - Caransebeş (45 km)”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.
Ministrul Transporturilor a mai spus că valoare contractului este de 22,29 milioane de lei, fără TVA, şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile.
„El va putea fi semnat după expirarea perioadei legale de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii”, a completat Grindeanu.