Trei bărbaţi reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor -Victima este o fată de 12 ani care plecase de acasă

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 30-06-2023 12:00

Trei bărbaţi din judeţul Dâmboviţa au fost reţinuţi de către poliţişti pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. Ei sunt suspectaţi că au adăpostit şi au avut relaţii intime cu o fată de 12 ani care plecase de acasă şi pe care familia o dăduse dispărută, potrivit news.ro.

Poliţiştii din Dâmboviţa au reţinut, joi seară, trei bărbaţi din localitatea Bezdead, cu vârste cuprinse între 15 ani şi 40 de ani, acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 12 ani.
Fapta ar fi avut loc în noaptea de 24 spre 25 iunie. În cursul zilei de vineri, cei trei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că poliţiştii au ajuns să îi cerceteze pe cei trei după ce au fost sesizaţi de către familia unei fete de 12 ani din localitatea Bezdead despre faptul că adolescenta a plecat de acasă şi nu a revenit. În urma cercetărilor, poliţiştii au găsit-o pe copilă, iar verificările făcute au arătat că aceasta a fost adăpostită de către unul dintre cei trei bărbaţi. Procurorii vor decide, vineri, dacă formulează propunere de arestare preventivă pe numele suspecţilor.