Stânga radicală greacă Syriza crede că are şanse de succes la alegerile europarlamentare

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 01-02-2014 18:37

'Revenirea la care visăm şi pentru care ne-am bătut este la îndemâna noastră', a declarat Alexis Tsipras, în cadrul unui discurs în faţa conducerii partidului său. 'Ora socotelilor' a venit pentru 'un sistem politic uzat şi o elită economică coruptă care au împins ţara şi poporul spre tragedia de azi', a adăugat el. Alegerile europene din luna mai, în paralel cu cele municipale şi regionale în Grecia, vor fi 'un adevărat referendum împotriva unui guvern al politicii de austeritate şi al subordonării', a asigurat liderul Syriza, căruia sondajele îi acordă un uşor avans în faţa conservatorilor de la putere. AGERPRES