Norul de cenușă din Canada a mobilizat Ministerul Mediului: 'S-au făcut nişte modelări matematice'/ Riscul nu e imediat

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 30-06-2023 14:41
Actualizat: 30-06-2023 15:59

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat vineri, despre norul de cenuşă din Canada, că în acest moment colegii mi-au spus că nu există un risc imediat şi nici pe termen mediu ca România să fie afectată de acest nor. El a precizat că este foarte greu de spus astăzi dacă va trece sau nu deasupra României, însă, cu siguranţă, vor şti cu suficient timp înainte.

„Există o preocupare la nivelul Ministerului Mediului. S-au făcut nişte modelări matematice. Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii legat de traseul norului respectiv, în acest moment colegii mi-au spus că nu există un risc imediat şi nici pe termen mediu ca R să fie afectată de acest nor”, a precizat Mircea Fechet, potrivit news.ro.

Ministrul a precizat că este foarte greu de spus astăzi dacă va trece sau nu deasupra României.

„Cu siguranţă, vom şti cu suficient timp înainte, dacă va fui cazul, ca să putem comunica populaţiei acest lucru, în măsura în care, bineînţeles, vom considera că acest nor ar putea să afecteze calitatea aerului în România”, a menţionat ministrul Mediului.

Incendiile de vegetaţie din Canada s-au răspândit în provincia vestică British Columbia, în timp ce, în est, Quebecul a anunţat că va începe eforturi pentru a controla incendiile al căror fum a ajuns până în oraşele nord-americane, transmite Reuters.