Tommy Paul şi Francisco Cerundolo joacă finala masculină a turneului de tenis la Eastbourne

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 01-07-2023 16:54

Tenismanul american Tommy Paul, favoritul numărul doi, s-a calificat în finala turneului ATP de la Eastbourne (Anglia), învingându-l în două seturi, 6-4, 6-3, pe francezul Gregoire Barrere, sâmbătă, în penultimul act al acestei competiţii, dotată cu premii totale de 723.655 de euro.

Tommy Paul îl va avea ca adversar în finală pe argentinianul Francisco Cerundolo, cap de serie numărul 4, care a dispus la rândul său, cu 2-6, 7-5, 6-2, de americanul Mackenzie McDonald.

Meciul dintre Cerundolo şi McDonald a fost întreruptă vineri, din cauza ploii, la scorul de 2-6, 7-5, 5-2, sud-americanul reuşind să câştige sâmbătă şi ghemul de care mai avea nevoie pentru a accede în finală, scrie agerpres.ro.

Finala turneului masculin de la Eastbourne se va disputa tot sâmbătă, după cea din competiţia feminină, în care se înfruntă americanca Madison Keys şi rusoaica Daria Kasatkina.