OFICIAL AC Milan a anunțat că s-a despărţit de portarul Ciprian Tătăruşanu

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 02-07-2023 10:35

Clubul italian de fotbal AC Milan s-a despărţit oficial de portarul român Ciprian Tătăruşanu, al cărui contract a expirat la finalul acestui sezon, iar oficialii grupării "rossonera" au decis să nu îl prelungească.

"Mulţumim şi mult succes, Ciprian", i-a transmis clubul milanez goalkeeper-ului român, într-un mesaj postat pe Twitter.

În vârstă de 37 de ani, Ciprian Tătăruaşanu a disputat în total 37 de meciuri în cele trei sezoane petrecute la AC Milan (2020-2023), fiind iniţial rezerva italianului Gianluigi Donnarumma (plecat la PSG în 2021) şi apoi a francezului Mike Maignan, scrie agerpres.ro.

Fostul internaţional român şi-ar putea continua cariera în Serie A, unde este dorit de echipa Cagliari, potrivit presei italiene.