Tragedie evitată în ultima clipă, în Capitală: Cinci persoane care așteptau autobuzul într-o stație, la un pas să fie spulberate de o mașină / Video

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 02-07-2023 21:01

Tragedie evitată în ultima clipă, în Capitală: Cinci persoane care așteptau autobuzul într-o stație, la un pas să fie spulberate de o mașină.

Cinci persoane, care așteptau autobuzul în stație, în dreptul parcării de la Piața Drumul Taberei, din Sectorul 6, au fost la un pas să fie spulberate de un șofer care a pierdut controlul volanului și a intrat în plin în stâlpișorii de protecție, informează digi24.ro.

„Cinci persoane, care așteptau autobuzul în stație, în dreptul parcării de la Piața Drumul Taberei, ar fi putut fi spuberate”, a scris Primăria Sectorului 6 pe pagina de Facebook.

Un șofer care venea dinspre Favorit, în Drumul Taberei, a pierdut controlul volanului și a intrat în plin în stâlpișorii de protecție. Au fost scut între mașină și oameni, astfel că aceștia au scăpat doar cu o sperietură.

Șoferul va plăti pentru prejudiciul creat, iar incidentul a fost anunțat la Brigada Rutieră, potrivit Primăriei.