FCU Craiova a stabilit stadionul unde va disputa partida cu FCSB

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 03-07-2023 14:25

FC U Craiova 1948 anunţă că partida cu FCSB, programată pe 16 iulie, la ora 21:30, se va disputa pe Stadionul Municipal Constantina Diţă, din Târgu Jiu.

Potrivit sursei citate, derbiul din prima etapă a Superligii nu va putea fi găzduit în propria casă, ca urmare a lucrărilor de schimbare a gazonului care vor avea loc în incinta stadionului din Craiova, în perioada 10-19 iulie, conform News.ro.