Fostul rege belgian Albert al II-lea a fost externat

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 05-07-2023 18:57

Fostul rege Albert al II-lea al Belgiei, în vârstă de 89 de ani, a fost externat miercuri din spitalul din Bruxelles în care s-a internat pe 27 iunie din cauza unor "semne de deshidratare", a anunţat biroul de presă al Palatului Regal din această ţară, informează AFP.

Perioada de spitalizare a fostului suveran, programată iniţial să dureze doar câteva zile, a fost prelungită, întrucât Albert al II-lea, tatăl actualului rege Philippe al Belgiei, a trebuit să fie tratat şi pentru o infecţie sangvină, a precizat aceeaşi sursă.

Miercuri, la începutul după-amiezii, Albert al II-lea a părăsit Spitalul Universitar Saint-Luc din Bruxelles, însoţit de soţia lui, regina Paola. Potrivit mai multor fotografii realizate cu această ocazie, fostul suveran belgian, sprijinindu-se într-un baston, i-a salutat pe angajaţii clinicii şi s-a îndreptat apoi spre Palatul Regal la bordul unui automobil, potrivit Agerpres.

Fostul suveran, al treilea şi totodată cel mai tânăr dintre copiii regelui Leopold al III-lea, a devenit cel de-al şaselea monarh belgian pe 9 august 1993, la vârsta de 59 de ani, după decesul neaşteptat al fratelui său mai mare, Baudouin I. Acesta din urmă nu a avut moştenitori.

A domnit timp de 20 de ani până la abdicarea sa din 21 iulie 2013 în favoarea fiului său cel mare, Philippe, în prezent în vârstă de 63 de ani.

Regele Albert al II-lea şi soţia lui, regina Paola, care va împlini 86 de ani în septembrie, şi-au rărit apariţiile publice în ultimii ani.

La începutul lunii iunie, ei au acordat diplome de absolvire unor artişti care şi-au încheiat rezidenţele la Capela Muzicală Regina Elisabeth din Waterloo, la sud de Bruxelles.