Starul grec Giannis Antetokounmpo a fost operat la genunchiul stâng: Ar putea rata Cupa Mondială

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 06-07-2023 11:51

Baschetbalistul grec Giannis Antetokounmpo de la Milwaukee Bucks a suferit, miercuri, o operaţie la genunchiul stâng şi este posibil să nu poată evolua la Cupa Mondială din august, anunţă presa americană.

"A suferit o intervenţie chirurgicală de rutină la genunchiul stâng şi a decurs bine", a dat asigurări noul său antrenor din NBA, Adrian Griffin, care a spus că speră ca jucătorul său să fie din nou apt pentru cantonamentul echipei din septembrie, conform News.ro.

Cupa Mondială din 2023 va avea loc între 25 august şi 10 septembrie în Filipine, Indonezia şi Japonia.

Citând o sursă din NBA, presa americană The Athletic a pus sub semnul întrebării participarea jucătorului la Cupa Mondială, menţionând o operaţie pentru 'îndepărtarea unor fragmente de cartilaj de la genunchiul său stâng'.

Antetokounmpo, de două ori MVP al campionatului american, este liderul echipei Greciei, care va face parte din grupa C a competiţiei, alături de Noua Zeelandă, Iordania şi Statele Unite.

La ultimul Eurobasket, Giannis a fost cel mai bun marcator al turneului, cu o medie de 29,3 puncte pe meci până la eliminarea echipei sale în 16-imile de finală împotriva Cehiei.