Incendiu foarte puternic pe o platformă petrolieră: se poate produce un adevărat dezastru/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-07-2023 08:45

Un incendiu uriaș a izbucnit pe o platformă petrolieră mexicană. Cel puțin două persoane au murit și alta este dispărută, potrivit Reuters. La fața locului se află numeroase echipaje de intervenție. Ca urmare a acestui incendiu am putea avea parte de una dintre cele mai mari deversări de petrol din istorie.

Golful Mexic este una dintre cele mai importante zone piscicole din lume. Spre exemplu, aici se pescuiește foarte mult ton, iar o deversare a petrolului în apă ar însemna o adevărată catastrofă ecologică.

Platforma offshore din Golful Mexic este administrată de compania petrolieră de stat Pemex. Reprezentanții companiei mexicane au anunțat că i-au găsit și evacuat pe toți ceilalți angajați.

Potrivit primelor date, două persoane au murit, una este dispărută, iar alte șase sunt rănite. Pompierii aflați pe mai multe nave încearcă să stingă incendiul.

Compania a mai anunțat că producția de petrol a fost „afectată în mod substanțial" însă nu a oferit detalii.