Acord între administraţiile rivale din Libia privind împărţirea veniturilor obţinute de pe urma exporturilor de petrol

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-07-2023 20:12

Administraţiile rivale din Libia divizată politic au convenit cu privire la înfiinţarea unui comitet care să supravegheze împărţirea veniturilor obţinute de pe urma exporturilor de petrol.

Comandantul militar din estul Libiei, Khalifa Haftar, a ameninţat că va opri producţia de petrol dacă guvernul de la Tripoli, susţinut de ONU, nu va accepta să rezolve această problemă.

Libia deţine cea mai mare rezervă de petrol din Africa, însă tensiunile dintre administraţiile din est şi vest au afectat serios producţia, scrie Rador.