Vlad Stancu s-a calificat într-o nouă finală la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 09-07-2023 14:40

Stelistul Vlad Stancu s-a calificat, duminică dimineaţă, într-o nouă finală la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad.

Elevul Iuliei Becheru a încheiat primul seriile probei de 400 m liber, cu timpul de 3:52.91 min., şi va înota diseară, de la ora 19:38, pe culoarul al patrulea în marea finală, conform News.ro.

Până azi, sportivul are două medalii de argint, la 1.500 m şi 800 m liber, şi tot atâtea baremuri realizate pentru participarea la JO Paris 2024. Plus două noi recorduri naţionale de seniori.