Ecuador: lupte sângeroase pentru putere între bandele care îşi dispută pieţele drogurilor

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 11-07-2023 04:47

Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zece au fost rănite în două atacuri armate duminică la Guayaquil, unul dintre cele mai violente oraşe din Ecuador aflat sub controlul traficanţilor de droguri, a anunţat luni biroul procurorului, notează AFP, citat de Agerpres.

Incidentele au avut loc în două cartiere sărace din Guayaquil.

Mai întâi a avut loc un atac armat la Siete Lagos, în sudul oraşului Guayaquil, unde s-au înregistrat, potrivit procuraturii, "patru morţi şi zece răniţi, printre care trei minori" de doi, 13 şi 14 ani, potrivit procuraturii.

"Au fost trase mai multe focuri cu arme de diferite calibre", a declarat într-o înregistrare video publicată pe Twitter şeful poliţiei din districtul sud al oraşului Guayaquil, locotenent-colonelul Ramiro Arequipa.

Un alt atac armat în nordul acestui oraş, în cartierul La Florida, "a făcut şase morţi", a anunţat biroul procurorului fără alte detalii.

Provincia Guayas, a cărei capitală este Guayaquil, a înregistrat cel mai mare număr de decese violente de la începutul anului (1.531 de crime).

Astfel de atacuri au devenit frecvente în Ecuador, în principal la Guayaquil, un mare port situat în sud-vest, unde 11 persoane au murit în iunie în două schimburi de focuri distincte. Aceste atacuri armate sunt rezultatul unei lupte pentru putere între bande care îşi dispută pieţele şi rute drogurilor.

Situat între Columbia şi Peru, cei mai mari producători de cocaină din lume, Ecuador se confruntă cu cea mai gravă escaladare a violenţelor din istoria sa recentă.

Criminalitatea legată de droguri au dus la aproape dublarea între 2021 şi 2022 a ratei omuciderilor, care a crescut de la 14 la 25 la 100.000 de locuitori.

Ciocnirile dintre bandele de traficanţi de droguri au dus, de asemenea, la masacre repetate în închisorile din Ecuador, cu peste 420 de deţinuţi ucişi din februarie 2021, mai scrie AFP.