VIDEO - Klaus Iohannis, despre azilele groazei: 'E o rușine națională! Trebuie trași la răspundere!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 11-07-2023 13:01
Actualizat: 11-07-2023 13:08

E o rușine națională, transmite președintele României, în cazul azilelor în care oamenii în vârstă erau torturați.

„Chestiunea cu azilele groazei este una foarte complicată. E o rușine națională!

Măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. E evident că aici sunt mulți vinovați. Dar nu toți pot fi încadrați la fel. Sunt cei care i-au supus la rele tratamente pe acei oamnei. E foarte problematic. Trebuie sancționate conform legii.

Dar mai sunt și alții... Cine a știut și nu a reacționat trebuie tras la răspundere. Lucrurile vor merge mai departe, fiindcă vinovați sunt toți care au știut și nu au acționat, indifernet că vorbim de o vinovăție în exercițiul funcției - politică sau morală. Până când nu o să fie trași la răspundere, lucrurile nu o să se îndrepte.

Nu știu cine se face vinovat politic. Asta se va vedea”, a spus Klaus Iohannis.

„Avem o puzderie de structuri și ne întrebăm ce au verificat. Aici sunt oameni vinovați cu nume și prenume. Sistemul nu e în colaps. Este revoltător ca persoane în vârstă care vor să meargă undeva să stea liniștite sunt tratate cu dispreț sau chiar mai rău”, a mai adăugat Iohannis.