Fostul internaţional Nwankwo Kanu, numit preşedinte la cel mai important club din Nigeria

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 12-07-2023 13:55

Fostul atacant al echipei Arsenal şi internaţional nigerian Nwankwo Kanu a fost numit preşedinte al clubului Enyimba, campioana în exerciţiu, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Abia, Alex Otti, potrivit news.ro.

Kanu îi succede lui Felix Anyansi-Agwu, care a fost la conducere timp de 24 de ani, în timpul domniei căruia clubul, deţinut de guvernul regional Abia din sudul ţării, a cucerit mai multe trofee, inclusiv două Ligi ale Campionilor Africii (2003, 2004).

Finidi George, fost jucător la Ajax şi Betis şi coleg de echipă al lui Kanu la naţională, este actualul antrenor al lui Enyimba, care a câştigat în iunie al nouălea titlu de campion al Nigeriei, un record.