Cartea zilei: 'Cădere liberă', de Jessica Barry

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-07-2023 09:55

Somnublaze e un medicament promovat special pentru femeile cu depresie post-partum. Unul dintre efectele secundare este psihoza temporară. Apar sute de cazuri de femei care se sinucid, dar înainte de a izbucni scandalul, firma farmaceutică face tot posibilul să înăbușe aflarea adevărului, scrie Mediafax.

Inclusiv prin asasinate, dacă e nevoie.

„Când avionul privat al logodnicului ei se prăbușește în munții Colorado – scriu editorii -, Allison Carpenter supravietuiește miraculos. Dar lupta pentru supraviețuire abia începe. De ani intregi, Allison trăieste cu un secret teribil, pentru care oameni puternici ar ucide ca să-l îngroape pentru totdeauna. Dacă află că trăieste, vor veni după ea. Trebuie să ajungă acasă. In orașelul Owl Creek din Maine, Maggie Carpenter află că singurul ei copil este considerat mort. Insă autoritățile nu i-au găsit trupul – dându-i lui Maggie un strop de speranță. Pe când Allison se zbate să supraviețuiască în sălbăticia trădătoare a munților, Maggie pleacă in căutarea disperată a unor răspunsuri. Nu știe nimic despre viața fiicei ei de peste doi ani, dar, pătrunzând în viața lui Allison, descoperă o mondenă alunecoasă care ascunde secrete întunecate.”

O investigație în lumea coruptă și nemiloasă a industrie farmeceutice, un roman plin de suspans și surprize. Chiar dacă ați mai citit despre afaceri în acest domeniu, citiți și această carte!

„Cartea nu este doar captivantă, ci și o poveste minunată despre dragostea necondiționată a unei mame pentru fiica ei.“ - Aimee Molloy, The New York Times

„O surpriza captivanta.“ - People Magazine

Jessica Barry este pseudonimul Melissei Pimentel, scriitoare americană de romane de dragoste. Care, de această dată s-a lansat, cu un nume nou, în conceperea unui thriller.

Jessica Barry – Cădere liberă. Editura RAO. 405 pag.