Scandalul 'Cocaină la Casa Albă': Rezultatele anchetei Secret Service

Autor: George Traicu
Publicat: 13-07-2023 23:06
Actualizat: 14-07-2023 07:20

Serviciile secrete americane au pus capăt anchetei începute după ce în interiorul Casei Albe au fost descoperite droguri. Specialiștii nu au găsit niciun vinovat, potrivit BBC.

Serviciul Secret al SUA a anunțat că a încheiat ancheta privind descoperirea de cocaină la Casa Albă. Potrivit Serviciului Secret, specialiștii au încercat să determine un suspect prin intermediul amprentelor digitale, urmelor ADN și probelor video, dar nu au reușit.

Secret Service a investigat modul în care substanța a ajuns la Casa Albă, examinând sistemele de securitate în ziua care a precedat descoperirea cocainei. Sute de persoane au fost în vizorul anchetatorilor, dar nu au fost destule probe.

Cocaină a fost descoperită la începutul acestei luni într-un vestibul care duce spre holul de la intrarea West Executive Avenue a Casei Albe. Peședintele Joe Biden și familia sa se aflau la Camp David, în Maryland, în acel moment.

Punga mică de plastic a fost găsită într-o zonă care poate fi accesată de membrii publicului și unde sunt depozitate telefoanele mobile și alte dispozitive personale înainte de a intra în Casa Albă. Tetele efectuate asupra materialului au determinat că este vorba de cocaină.