Un autoturism a fost incendiat în noaptea de joi spre vineri în localitatea Vama, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş" Satu Mare, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti-Oaş au fost solicitaţi în jurul orei 23,00 să intervină pentru stingerea unui incendiu şi au intervenit cu un echipaj de stingere cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj de prim-ajutor.
"La sosirea forţelor, focul se manifesta generalizat la întregul autovehicul cu posibilitatea de propagare la casa învecinată. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o jumătate de oră de la sosirea echipajelor la locul intervenţiei. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că flăcările s-ar fi declanşat în urma unei incendieri", a arătat ISU.