Mexicul protestează oficial împotriva unei bariere plutitoare instalate de SUA pe Rio Grande

Autor: George Traicu
Publicat: 15-07-2023 09:43

Guvernul mexican şi-a exprimat îngrijorarea după construcţia unei bariere plutitoare pe fluviul Rio Grande, la frontiera cu SUA, pentru oprirea imigraţiei ilegale pe teritoriul american, transmite sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.


Geamandurile amplasate în mijlocul râului ar putea perturba curgerea normală a apei, arată o notă diplomatică trimisă vineri guvernului Statelor Unite de ministerul de externe al Mexicului. Documentul menţionează de asemenea că bariera fluvială încalcă tratatele bilaterale şi internaţionale.

Partea mexicană a criticat totodată construcţia unei bariere de sârmă ghimpată pe o insulă din sectorul de râu care constituie frontiera cu statul american Texas.

Guvernatorul acestui stat, republicanul Greg Abbott, este cel care a ordonat construcţia barierei plutitoare în dreptul oraşului Eagle Pass, pentru a îngreuna trecerea frontierei. El a declarat vineri că este o măsură suplimentară de descurajare a traficului ilegal de persoane din Mexic în SUA.

Prin Mexic ajung în Statele Unite migranţi din multe ţări din America de Sud şi Centrală, care încearcă să scape de sărăcia, violenţa sau crizele politice din ţările lor. Într-un interval de un an, începând din octombrie 2021, grănicerii americani au înregistrat peste două milioane de trecere ilegală a frontierei.